OBIECTIV: Dorim să susținem serviciile de cazare, îngrijire și asistență medicală în cadrul rezidențelor marca Valea Izvoarelor Senior Living pentru 3 persoane vârstnice aflate în situații vulnerabile, ceea ce înseamnă un efort financiar în valoare de 270.000 lei/an.
Credem cu tărie că vârsta a treia trebuie să fie o perioadă frumoasă – a înțelepciunii, a împlinirii sufletești și a liniștii interioare. Din nefericire, numeroși seniori se confruntă cu dificultăți materiale, cu lipsa sprijinului familiei și cu accesul limitat la servicii medicale, trăind adesea în singurătate. Prin generozitatea donatorilor noștri, oferim persoanelor aflate în nevoie îngrijire de specialitate, într-un mediu sigur și călduros, dotat la standarde înalte.
În cadrul acestui proiect de ajutor financiar dorim să identificăm seniorii care au cea mai mare nevoie de îngrijire și să intervenim pentru a răspunde într-o manieră eficace nevoilor acestora.
Vom evalua:
- situația familială, disponibilitatea aparținătorilor sau a unor persoane care s-au angajat legal la întreținerea acestora;
- situația locativă, respectiv posibilitatea de a-și asigura condițiile de locuit pe baza resurselor proprii;
- valoare veniturilor proprii și a familiei apropiate;
- starea de sănătate;
- nevoia de servicii de îngrijire specializată;
- excelența profesională.
Cu toții ne-am întrebat, măcar o dată, cum ar fi fost dacă… dacă am fi făcut, într-un anumit moment al vieții, ceva diferit.
Dar pentru câți dintre noi există o a doua șansă? În mod cert, este extrem de greu să primești o nouă șansă, dar poate fi foarte ușor să o oferi.
Donațiile dumneavoastră transformă în realitate, pentru tot mai mulți seniori crezul nostru: Viața poate fi cu adevărat frumoasă, indiferent de vârstă!

